Este un imobil cu destinaţie publică, amplasat la colţul cartierului, mărginit de bulevardul Ştefan cel Mare şi strada Mitropolit Petru Movilă, aliniat liniilor roşii ale acestor străzi. Iniţial avea un plan alungit, construit cu două niveluri şi un demisol, ridicat în partea căderii reliefului. Structura interioară era cu un coridor, de o parte a căruia se înşirau cabinetele, cu deschidere într-un hol larg. S-a păstrat scara festivă cu trepte şi grilajul din fontă. În perioada interbelică a obţinut un plan unghiular, fiindu-i alipit un corp lateral, orientat în adâncul cartierului. Refacerea imobilului în anii postbelici a avut loc cu păstrarea soluţiei planimetrice şi a compoziţiei faţadelor, dar cu adăugarea etajului trei. Odată cu adaptarea pentru o instituţie de învăţământ în anii postbelici, la clădire a fost adăugată o sală de festivităţi, aliniată străzii Mitropolit Petru Movilă. În rezultat planul a obţinut o formă de careu, obişnuită pentru instituţiile de învăţământ.
Faţada principală, la început a avut o compoziţie simetrică, cu trei rezalite plate, între care se aflau şase axe de goluri de ferestre rectangulare. Paramentul clădirii era tencuit neted la etaj şi în bosaje orizontale la parter şi pe suprafaţa rezalitelor laterale. Ancadramentele ferestrelor sunt soluţionate diferit: la parter nu sunt, decât rame subţiri, şi bolţarii incluşi în desenul asizelor paramentului, iar la etaj, cornişe susţinute de console, suprapuse ancadramentelor, sprijinite pe tumbe cu panouri sub pervazuri.
Rezalitele laterale, compuse dintr-o axă de coluri, aveau la parter firide semicirculare pentru amplasarea sculpturilor alegorice, la etaj – golurile ferestrelor erau evidenţiate de semicoloane, care sprijineau cornişe în segment de cerc, flancate de pilaştri. Rezalitele aveau frontoane în segment de cerc, pe fundalul unui atic rectangular, soluţie repetată pe faţadele lor laterale.
În rezalitul central, la parter, se afla porticul intrării de onoare, alcătuit din doi piloni pătraţi în secţiune (construit sub forma unui tambur), care susţin balconul de la etaj. Partea centrală a rezalitului prezintă un portic, alcătuit din patru semicoloane angajate ale ordinului ionic, cu trei goluri mari de ferestre în plinurile dintre ele, în arc în plin cintru. Porticul era cândva finisat printr-un antablament masiv, inclus în compoziţia parapetului clădirii, dominat de un atic cu un medalion în semicerc cu herbul şi denumirea instituţiei.
În urma refacerilor ulterioare, clădirea fiind înălţată cu un nivel şi lărgită cu o porţiune de cinci axe de goluri, cu acelaşi ritm metric al amplasării, lucrări executate cu un profesionalism înalt, şi-a schimbat aspectul, devenind mai monumentală. Faţada nouă, a păstrat compoziţia veche, permiţând observarea porţiunii noi, a etajului înălţat deasupra cornişei vechi, păstrate ca un brâu dintre etaje. Cornişa nouă, cu soluţie identică celei vechi, dar mai evazată, este proporţională întregului edificiu. Porticul etajului, alcătuit din patru coloane, a fost continuat pe suprafaţa etajului trei, obţinând o terminaţie de fronton triunghiular.
