Serghei Lazo, 6

Casă individuală

Serghei Lazo, 6
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

Primele informaţii documentare datează din 1900, când aparţinea Ecaterine Semionov. S-a păstrat descrierea din 1915 "Casă de locuit, din piatră, constă dintr-un apartament cu cinci odăi". În casă în 1917 s-a aflat statul armatei sovietice basarabene.

Este o clădire alcătuită dintr-un parter, ridicată pe un plan rectangular, cu faţada aliniată la linia roşie a străzii. Planimetria este inspirată de planul casei populare, cu un hol central, în jurul căruia se află amplasate odăile.

Arhitectura este în spirit eclectic, în care tradiţiile naţionale au fost combinate cu elementele de decor din arsenalul clasicismului.

Faţada principală are o compoziţie simetrică, cu cinci axe, patru goluri de ferestre şi unul de intrare, amplasat central, evidenţiat printr-un atic curbliniu. La colţurile clădirii şi de o parte şi alta a intrării au fost plasaţi pilaştri ridicaţi pe postamente, care susţin friza peretelui, continuând prin tumbe în parapetul clădirii (elementele din grilaj au dispărut). Paramentul este în zidărie aparentă, cu detaliile cioplite din piatră – ancadramente la ferestre, bosaje în diamant sub plitele de pervaz şi pe suprafaţa postamentelor, ferestre pentru aerarea podului în friză.

Faţadă
Serghei Lazo, 7Serghei Lazo, 5