Alexei Şciusev, 93

Casă individuală

Alexei Şciusev, 93
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

În 1893 Zisko Aronovici a cumpărat de la licitaţia publică proprietatea privată care aparţinuse nobililor Egor, Dimitru şi Ivan Serbinos, care se afla în prima parte a Chişinăului, pe stradă, nr. 73 (număr vechi), alcătuit dintr-o casă din cărămidă pe fundament din piatră, acoperit cu şindrilă, vechi şi perimat, şi din alte dependinţe. La începutul secolului al XX-lea această proprietate imobiliară a fost cumpărată de către cetăţeanul de onoare prin ereditare a oraşului Chişinău Gheorghe Pronin, care demolează vechile construcţii şi construieşte din piatră o casă într-un etaj, ridicată pe un demisol, şi o atenansă nouă. Casa a fost arendată de Organizaţia basarabeană a judecătorilor de pace.

Este o construcţie rezultată din comasarea a două case de locuit, care în 1940 una aparţinea lui D. Donica-Iordăchescu şi a doua, a lui Blindştein, Finchelştein şi Orel.

Este o casă construită într-un nivel, ridicată pe un demisol înalt, cu faţada principală aliniată liniei roşii a străzii. Fiecare imobil şi-a păstrat soluţia arhitecturală, spaţiul dintre imobilele comasate fiind completat cu zidărie şi dominat de un fronton triunghiular. Detaliile au fost simplificate, păstrându-se cordonul dintre soclu şi perete, friza netedă, intrarea înaltă. Interioarele au fost modificate pentru funcţii polivalente, utilizat ca sediu pentru teatrul Alexei Mateevici.

Faţadă
Alexei Şciusev, 94 (colţ str. M. Cebotari)Alexei Şciusev, 88