Puşkin, 5

Casă individuală

Puşkin, 5
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

În 1881 Zinovia Semionovna Druganova (Soroca după primul soţ) soţia asesorului de colegiu, a vândut Mariei Ivanovna Piloni, soţia consilierului de curte, o parte a proprietăţii sale imobiliare, pe care între anii 1882 şi 1895 a construit din piatră o casă într-un parter, alcătuit din şapte odăi.

Este o clădire alcătuită dintr-un parter, cu planul rectangular, cu faţada aliniată la linia roşie a străzii. Faţada are o compoziţie disimetrică, cu două rezalite laterale, încununate cu câte un fronton triunghiular. Nuanţa asimetrică este introdusă de prezenţa a două ferestre în rezalitul din stânga, care este echilibrat prin golul uşii din rezalitul din dreapta, forma iniţială a căreia a fost modificată malefic. Partea centrală a casei are trei axe, goluri de ferestre. Arhitectura este neoclasică, cu cornişe în segment de cerc deasupra ferestrelor, alcătuite din muluri, incluse în componenţa ancadramentelor. Colţurile rezalitelor clădirii sunt întărite prin pilaştri, între ferestre – plasate lesene.

Faţadă
Puşkin, 6 (colţ str. Bernardazzi)Puşkin, 3