Petru Rareş, 32

Edificiu cu funcţii curative, posibil o ambulatorie

Casă individuală (denumire din Registru)
Petru Rareş, 32
Monument de arhitectură de valoare locală, inclus în Registrul de monumente de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Primăriei. Datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Decoraţia plastică este dominată de stilul eclectic.

Este o clădire, construită într-un etaj, amplasată la colţul cartierului, format la intersecţia străzilor Petru Rareş şi Sf. Arhanghel Mihail, purtând caracteristicile situaţiei urbanistice. Planul este unghiular, cu alinierea la liniile roşii ale străzilor, cu un colţ teşit, prin care are loc accesul principal în clădire. Intrările sunt evidenţiate porticuri (cele laterale au fost construite), încununate de frontoane în segment de cerc, cu muluri masive. Intrarea principală este evidenţiată printr-un atic în trepte, şi de o compoziţie a golurilor în arc a accesului, flancate de două ferestre, dominate de arhivolte. Cornişa acestui segment este specifică stilului, conturată în partea inferioară de denticule. Structura interioară este reflectată în compoziţia faţadelor prin lesene, cu imitaţia în partea superioară a motivelor frontoanelor intrărilor. Ferestrele sunt lipsite de ancadramente.

Faţadă
Petru Rareş, 35 A,B