Centrul Istoric al Chişinăului – patrimoniul arhitectural al capitalei

Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. Primele informaţii documentate cu privire la proprietate (Reni, 50) datează din 1873, când aparţinea secretarului de colegiu Ivan Stepanovici Harjevcschy. În 1894 pentru datoriile avute faţă de Banca socială, această proprietate imobiliară a fost confiscată şi vândută protoiereului Grigorii Mihailovici Babcenco, care o reconstruieşte şi instalează în faţa intrărilor copertine cu iniţialele sale (s-a păstrat la o intrare). S-a păstrat o scurtă descriere a casei, după starea sa din 1915: "Casă din două apartamente, în prima se aflau şapte odăi, cu bucătărie şi baie, la al doilea – cinci camere cu baie şi bucătărie".

Este o casă de locuit, construită într-un etaj, pe un plan rectangular, alungit de-a lungul liniei roşii a străzii M. Kogălniceanu cu arhitectura eclectică. Faţada principală are o compoziţie simetrică, cu 10 axe compoziţionale, dinte care opt sunt goluri de ferestre şi două uşi de intrări, amplasate lateral. Intrările sunt umbrite de câte un portic cu coloane din fontă turnată, cu câte o copertină masivă din acelaşi material. Porticurile, avansate pe teritoriul trotuarului, sunt construite în faţa unor rezalite dominate de frontoane triunghiulare, profilate pe fundalul unor atice. Detaliile arhitectonice se rezumă la ancadramente, o friză cu goluri rectangular pentru aerisirea podului, o cornişă cu denticule la rezalite.

În ultimii ani arhitectura unei locuinţe, în urma privatizării, a fost modificată în spiritul casei vecine (nr. 64).