Mihai Kogălniceanu, 36

Casă individuală

Mihai Kogălniceanu, 36
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

Primele atestări documentare sunt din anul 1856, când Afanasia şi Daria Cernâh vând un teren viran. În 1859 a fost construită casa, care în 1881 aparţinea Anei Filatova. Conform descrierii din acel an, casă consta dintr-un parter, construită conform planului oferit de Comisia de Construcţii şi Drumuri în acelaşi an, după un proiect-model, numit "7 stânjeni".

Este o casă, ridicată într-un parter, construită pe un plan alungit în adâncul sectorului, aliniată cu faţada îngustă la linia roşie a străzii. Faţada principală avea trei axe, toate goluri de ferestre, cu intrarea din curte.

La o dată rămasă necunoscută, casei i s-a adosat o porţiune nouă, din contul proprietăţii vecine (nr. 38), care a primit aceiaşi soluţie arhitecturală. La sfârşitul secolului al XIX-lea clădirea a obţinut un parapet din piatră în forme proprii stilului eclectic, care prin compoziţia sa nu corespunde schemei faţadei.

Elemente decorative sunt specifice stilului clasic: ancadramente simple, plite de pervaz, cornişă şi o friză îngustă, la colţurile clădirii şi la rezalitul intrării – pilaştri cu caneluri.

Faţadă
Mihai Kogălniceanu, 39Mihai Kogălniceanu, 36 A (colţ str. Hînceşti)