Mihai Kogălniceanu, 10

Casă de raport cu pasaj carosabil

Casă individuală (denumire din Registru)
Mihai Kogălniceanu, 10
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Primăriei.

Până în 1891 proprietatea imobiliară aparţinea lui Iancheli Soibeliman, care a vândut-o lui Andrei Covriga, secretar de colegiu. Era o casă veche, construită într-un etaj, acoperită cu şindrilă, într-o pantă. În 1895 noul proprietar a demolat casa veche şi a construit pe acelaşi loc o casă nouă din piatră, figurând în 1896 printre casele noi construite.

Sunt două case, ridicate într-un parter, pe un plan unghiular fiecare, aliniate cu faţadele la linia roşie a străzii, unite prin perete comun, în care pasajul are forma unui gol în segment de arc. Formează un complex de locuit, cu arhitectura simetrică faţă de axa comună, care trece virtual prin axa pasajului carosabil. Fiecare casă are patru axe compoziţionale, dintre care trei sunt goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat spre poarta de acces (a fost introdusă o fereastră în locul unei uşi). Intrările sunt dominate de atice de forme complexe, care intrau în componenţa unor parapete cu îngrădirea din grilaje. Lesene cu bosaje evidenţiază colţurile clădirii şi între ferestre. Ferestrele au ancadramente din plinte. Poarta pasajului este din tăblii de fier, de provenienţă târzie, de la vechea poartă s-a păstrat timpanul golului din fier forjat cu un design cu calităţi artistice.

Faţadă
Mihai Kogălniceanu, 11 A,BMihai Kogălniceanu, 8