Maria Cibotari, 3

Casă individuală

Maria Cibotari, 3
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

La licitaţiile publice organizate de Duma urbană între anii 1871, 1873, 1874, colonelul Fortunat Leonardovici Prjeţlavsky a achiziţionat trei loturi de pământ viran, pe care le-a unit într-o singură proprietate, cu o suprafaţă de 929 stânjeni pătraţi, mărginit de străzile Buiucani (M. Cibotari), Reni (M. Kogălniceanu) şi Livezilor (A. Mateevici). Între anii 1875 şi 1886 a fost construită o casă (adresa actuală nr. 1) şi un corp de casă din piatră , compusă din 3 odăi şi o bucătărie. Această ultimă construcţie a fost vândută , casa demolată şi în locul ei în anii 30 a fost construită o casă cu patru odăi, bucătărie şi bloc sanitar. Arhitectura casei este în stil modern.

Este o clădire alcătuită dintr-un parter, cu planul rectangular, aliniat la linia roşie a străzii. Planimetria este confortabilă, cu intrarea amplasată central, cu odăile de onoare plasate de o parte şi alta a unui culoar, cu dormitoarele orientate spre curte, unde, lângă intrarea de serviciu sunt bucătăria, grupul sanitar şi dependinţele. Interioarele au fost dotate cu cămine, partea exterioară a cărora este circulară, din metal cu designul în spiritul modernului.

Faţada are o compoziţie simetrică, cu cinci axe compoziţionale, patru goluri de ferestre şi una de uşă, amplasată central. Golurile ferestrelor sunt rectangulare, lipsite de ancadramente. Decoraţia plastică este din arsenalul neoclasicismului cu o stilizare a ordinelor. Plinurile dintre goluri au fost decorate cu fusuri îngemănate de coloane cilindrice, deasupra ferestrelor laterale, înscrise în firide circulare în partea superioară, au fost instalate segmente de cornişe cu denticule. Partea centrală faţadei clădirii este surmontată de un parapet din piatră.

Faţadă
Maria Cibotari, 4Maria Cibotari, 2