Bucureşti, 38

Casă individuală

Bucureşti, 38
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Primăriei. A fost construită la începutul secolului al XX-lea cu decoraţia plastică în spirit modern.

În anul 1904, Elena Semenovna, a achiziţionat de la licitaţia publică a Uopravei, o proprietate imobiliară, fără a i indica proprietarul. S-a păstrat descrierea acestei case: "Casă de piatră, într-un parter, acoperit cu tablă din fier, în lungime – 7, în lăţime – 4 stânjeni, în înălţime – 4 arşini. Are patru odăi, două tinzi, şi un culoar deschis [galerie] din partea curţii".

Casa este ridicată într-un nivel, pe un plan rectangular, aliniată la linia roşie a străzii. Este un corp de casă care făcea parte dintr-un complex de locuit, singura care s-a păstrat la reconstrucţia cartierului. Faţada are o compoziţie asimetrică, cu patru axe compoziţionale, trei ferestre şi o uşă amplasată lateral, spre golul intrării. Ancadramentele ferestrelor sunt în partea superioară cu detalii originale. Intrarea este dominată de un portal pe console, încununat de un atic, care împreună cu parapetul din piatră de deasupra cornişei, de forme plastice, curbe formează o compoziţie plastică în spirit modern.


Bucureşti, 39Bucureşti, 37 (în curte)