Alexei Mateevici, 23

Vilă urbană

Alexei Mateevici, 23
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. A fost construită în 1938, realizată în stil modern românesc. În 1940 era proprietatea imobiliară a lui Dumitru şi Elena Dron. La sfârşitul anilor ’90 ai secolului al XX-lea clădirea a fost amplificată prin adăugarea unui etaj sub un acoperiş înalt.

Vila prezintă o clădire ridicată într-un etaj, pe un plan rectangular, amplasată cu o retragere de la linia roşie a străzii A. Mateevici. Din cauza căderii de relief, casa are o poziţie dominantă, spre cota amplasării vilei urcând o scară monumentală cu trepte din piatră. Teritoriul vilei este izolat de stradă printr-un gard din piatră cu poarta din grilaj de fier forjat cu un design specific modernului.

Intrarea în casă are loc printr-un portic deschis, aflat la colţul stâng, evidenţiat de un atic. Spre intrare conduc trepte din două direcţii, lateral din gradină şi direct, dinspre stradă, de unde se accede în holul casei şi într-o loggie amplă, alungită cu o terasă cu colţurile rotunjite, orientată spre stradă. Intrarea de serviciu se află în partea opusă, din spatele vilei, unde se află o altă terasă descoperită. Ambele terase sunt conturate cu câte un parapet din piatră. Camerele sunt spaţioase, cu o legătură interioară în anfiladă şi printr-un culoar, aflat lateral, de-a lungul căruia sunt repartizate bucătăria, baia, anexele şi scara care urcă la camera din mansardă aflată sub acoperiş, orientată spre curtea din spate.

Compoziţia faţadei principale este asimetrică, cu dominarea înălţimii salonului, în dreapta şi a golurilor terasei şi a porticului intrării, încadrate vertical de pilonii care susţin liniile orizontale ale acoperişului plat al acestei părţi a faţadei. Pereţii sunt construiţi în zidărie aparentă din piatră făţuită, din care sunt lucrate detaliile specifice stilului.


Alexei Mateevici, 25Alexei Mateevici, 22