Alexei Mateevici, 107

Casa medicului Iulia Kviatkovsky

Alexei Mateevici, 107
Monument de arhitectură de valoare naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

Casa a fost construită în 1924 de medicul oftalmolog Iulia Klviatkovsky, care a locuit în această casă până în 1952. A fondat primul ambulatoriu de vaccinare din Chişinău şi spitalul de boli oftalmice pentru copii.

Este o casă aliniată la linia roşie a străzii, construită într-un singur nivel, cu un plan unghiular. Casa era dezvoltată în adâncul parcelei, incluzând în planul său trei terase. Spre stradă era orientată cu latura îngustă, unde se afla cabinetul şi o terasă construită cu geamuri, pe unde se intra în casă. Faţada avea o compoziţie asimetrică, construită din piatră în zidărie aparentă. Detaliile decorative erau grupate în jurul golurilor de ferestre şi la colţurile clădirii.

Imobilul a fost modificat la includerea ei în componenţa sediului ambasadei SUA. Peretele din geamuri a terasei a fost înlocuit cu zidărie, casa fiind unită prin anexa nouă cu vila S. Erhan.


Alexei Mateevici, 109Alexei Mateevici, 103