Alexandru Lăpuşneanu, 16

Casă individuală

Alexandru Lăpuşneanu, 16
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. A fost construită în anii 30 ai secolului al XX-lea.

Este o clădire construită cu o retragere de la lnia roşie a strpăăzii, ridicată într-un parter, cu amenajarea unei terase în faţa casei, la care urcă câteva trepte într-o compoziţie riguroasă. Faţada principală are o compoziţie asimetrică, alcătuită două volume de diferită înălţime, acoperite cu olane, distribuită în pante separate, susţinute de căpriori, capetele cărora sunt deschise vederii. Intrarea se află pe terasă, într-o logie largă, de unde holul intrării primeşte lumină prin porţiunea superioară a uşii şi printr-o fereastră pătrată, amplasată superior. O fereastră largă, luminează salonul, orientat spre stradă. Planimetria are un grad superior de confort, cu trei odăi un hol, o bucătărie, grupuri sanitare şi cu o ieşire secundară spre terasa de la colţul interior, orientat spre curte.

Paramentul faţadei principale este în zidărie aparentă din piatră făţuită, fără detalii arhitectonice, cu excepţia plitei de pervaz a ferestrei salonului.

Faţadă
Alexandru Lăpuşneanu, 22Alexandru Lăpuşneanu, 14