Proprietarul originar a fost mănăstirea Dobruşa. Din 1906 aici s-a aflat tipografia eparhială, unde erau tipărite cărţi religioase şi Veştile eparhiale din Chişinău (Кишиневские Епархиальные ведомости).
Curtea mănăstirească este aşezată în zona de jos a străzii, alcătuită din câteva clădiri, dintre care două, sunt aliniate liniei roşii a străzii Alexandru cel Bun. Faţadele lor sunt legate prin portalul intrării, într-un rezalit plat, amplasat în axa de simetrie. Planurile ambelor clădiri sunt identice, cu galerii la faţadele posterioare. Clădirea de la stânga comportă secţii, alcătuite din câte o odaie (chilie), o anticameră şi un mic hol, cu intrări separate de pe galeria exterioară. Fiecare cameră era luminată printr-o fereastră din partea străzii. Planul clădirii din dreapta conţine câteva mici diferenţe faţă de clădirea din stânga, având un plan unghiular cu o aripă construită pe latura de sud, iar de-a lungul faţadei orientate spre stradă – o sală, folosită iniţial, probabil, pentru adunări. În corpul acestei clădiri se afla şi o intrare laterală, care sub forma unui gang traversa întreg edificiu. Sub clădiri, în partea căderii reliefului sunt amenajate subsoluri. Subsolul sub aripa unghiulară repetă planimetria parterului.
Datorită destinaţiei sale hoteliere, complexului i s-a atribuit un aspect de caravan-serai, specific arhitecturii arabo-musulmane, forme în vogă la cumpăna secolelor XIX–XX. Probabil, atunci clădirea a fost renovată cu elemente de stilizare istorică pe baza arhitecturii maure. Decoraţia plastică, înviorată mai ales de arcatura cu festoane de sub cornişă şi de arcul ogival al intrării principale, conţine şi detalii eclectice clasicizante cum ar fi ancadramentele simple la ferestre, arcul semicircular la intrarea secundară, parapetul înalt care ascunde acoperişul în pantă, orientat spre curte.
