Alexei Şciusev, 149

Casă individuală

Alexei Şciusev, 149
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

A fost construită la cumpăna secolelor XIX şi XX.

Este construită pe panta povârnişului, orientat spre valea pârăului Buiucani, cu faţada principală orientată spre stradă, aliniată la linia roşie. Este construită într-un parter, ridicat pe un demisol înalt în direcţia căderii reliefului. Faţada posterioară este dotată cu un foişor amplu. Structura planimetrică este bazată dominarea culoarului central, care străbate în lăţime casa, cu amplasarea odăilor de o parte şi alta, cu ieşire la foişor, de unde, pe trepte repezi se coboară în grădină. Faţada principală este simetrică, cu şapte axe, dintre care şase sunt ferestre şi una, a şii de intrare amplasată în centru, printr-un foişor de lemn. Decoraţia plastică este din arsenalul arhitecturii eclectice – ferestre cu cornişe orizontale incluse în ancadramente, lesene la colţurile casei, un cordon care desparte soclul de perete. În interioarele de la demisol s-au păstrat sobe din cahle, pe care a fost citită data construcţiei "1885".

Faţadă
Alexei Şciusev, 135