Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 29 (colţ str. Bucureşti)

Casă individuală

Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 29 (colţ str. Bucureşti)
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

În 1867 asesorul de colegiu Semion Krivuş a vândut consilierului de stat Vasile Afanasievici Vranov o casă din piatră, constituită din opt odăi, situată la colţul cartierului, cu o curte. S-a păstrat o scurtă descriere a casei în situaţia din 1899: "Casă într-un nivel, construit din piatră pe mortar din var, acoperit cu olane". A fost construit după un proiect model "cinci stânjeni".

Este o clădire construită la colţul cartierului, ridicată pe un plan rectangular, într-un parter, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni şi Bucureşti. Arhitectura faţadelor a fost modificată. Iniţial avea 9 goluri de ferestre orientate spre strada Bucureşti şi trei – spre Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. În anii 90 ai secolului trecut, ferestrele au fost înlocuite cu panouri termopane. Odată cu aceasta au fost distruse ancadramentele golurilor ferestrelor, şi prin fiecare faţadă orientate spre stradă, au fost soluţionate intrări. Baza pereţilor a fost căptuşită cu două rânduri de asize din piatră de Cosăuţi, prelucrate rustic.

Faţadă
Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 33Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 27