Alexandru cel Bun, 54

Complex locativ-comercial

Casă individuală (denumire din Registru)
Alexandru cel Bun, 54
Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registru monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău las iniţiativa Primăriei. Este datat cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Până în 1940 aparţinea moştenitorilor negustorului Dumitru Ciolac.

Este un complex alcătuit din două clădiri. Casa principală are două niveluri – parter şi subsol, judecând după planimetrie, reprezenta o unitate comercială. Planul este aproape pătrat, spre stradă, la ambele niveluri, erau amplasate încăperile destinate operaţiilor comerciale. Dinspre curte, de-a lungul faţadei posterioare, la fiecare nivel avea câte o galerie, sprijinită pe coloane de piatră. La colţul de sud al galeriei se află scara din fontă cu un volum semicircular, alipit ei, unde se găsea, probabil, mecanismul pentru ridicarea mărfurilor.

Faţada este înzestrată cu detalii în spirit eclectic. Un brâu profilat, divizează faţada în două registre, corespunzător etajelor, înviorate de metrul simplu al golurilor de ferestre cu contur dreptunghiular, vitralii mari la parter, cu ancadramentele păstrate la etaj, cu panouri şi mici cornişe deasupra, susţinute de console. Sunt singurele elemente ale decorului plastic păstrat la amplificarea imobilului. Tot atunci au dispărut: balconul, care avea o configuraţie complexă, îngrădirea din fier forjat cu desen din motive de inspiraţie din stilul modern.

Depozitul magazinului era construit pe linia străzii Alexandru Vlăhuţă, cu planul ajustat la traseul curb al străzii, cu două niveluri. Spaţiul podului era aerisit prin ferestre înguste, distribuite ritmat.

Faţadă
Alexandru cel Bun, 55Alexandru cel Bun, 53