Dimo, 6

Capela în memoria voluntarilor bulgari

Capela în memoria voluntarilor bulgari
Monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

A fost construită în 1882. Are o formă octogonală în plan, prezentând o singură încăpere rituală, încununată de o turlă luminoasă. Sursa formelor arhitecturale a servit arhitectura rusă, tratată eclectic, împreună cu detalii neoclasice.

În anii 90 în faţa intrării a fost adăugat un volum nou, cu repetarea decoraţiei plastice a clădirii vechi, care a modificat malefic aspectul edidificiului cu menire comemorativă.

Circa 8000 de combatanţi au participat aici, pe teritoriul fostului hipodrom, la trecerea în revistă la 12 aprilie 1877, a trupelor ruse, voluntarilor bulgari şi moldoveni, înainte de plecarea lor spre Balcani pentru a participa la eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman.

Faţadă
Capela familiei OganowiciCapela Învierea Mântuitorului